Cesaria Evora isi reia turneul si vine in octombrie in Romania
31.08.2010
Cesaria Evora, celebra cantareata din Insulele Capului Verde, care a suferit o interventie chirugicala in luna mai a acestui an, amanandu-si din aceasta cauza concertele din turneul de promovare al albumului “Nha Sentimento”, revine pentru a cincea oara in Romania.
Iar ca sa ne arate ca este mai bine ca oricand, Cesaria Evora va sustine in tara noastra doua concerte: primul in Brasov la Sala Sporturilor, in data de 15 octombrie, iar cel de-al doilea in Bucuresti, la Sala Palatului, in data de 18 octombrie.
Mai mult, facandu-i placere sa viziteze Romania, artista va include in turneul sau, cu prilejul acestor doua concerte, o minivacanta. Astfel, sejurul Cesariei aici urmeaza sa inceapa in data de 12 octombrie.
Spectacolele din Romania sunt organizate de Trilogy Media si Primaria Bucuresti si sustinute de Hotel Residence si Nova Music/Sony Music si au ca parteneri media Magic FM, Libertatea, Romania Libera, Academia Catavencu, Story, Star, Zile si Nopti, iConcert.ro, Phoenix Media.
Biletele pentru concerte se gasesc prin reteaua www.eventim.ro, www.myticket.ro , www.blt.ro , www.bilete.ro, Sala Palatului din Bucuresti, Sala Sporturilor din Brasov, librariile Humanitas si Carturesti, magazinele Diverta, Germanos, Vodafone si magazinul Off The Record (str. Blanari, nr. 14), la preturi cuprinse intre 210 si 70 RON.
Biletele vandute si nereturnate pana in acest moment, pentru concertul din luna mai, raman valabile, urmand sa fie preschimbate la casele de bilete de unde au fost achizitionate, iar in ziua concertului din 18 octombrie 2010 pot fi preschimbate si la ghiseul din incinta Salii Palatului din Bucuresti.
Invitatiile oferite separat de promotia “un bilet achizitionat – o invitatie gratuita” nu mai sunt valabile.
In numar limitat, pentru fiecare bilet achizitionat online sau de la Off The Record, fanii cantaretei vor primi gratuit CD-ul “Anthologie”, care cuprinde 16 dintre cele mai bune piese semnate Cesaria Evora.
Detalii si pe www.concertcesariaevora.info